Poveste despre cuvinte
Da… este o poveste care a început acum vreo opt ani, pe când F. avea doar cinci luni şi m-am trezit cu el că a rostit primul cuvânt!
Nu, nu a fost “mama”, ci “tata”! Şi nu încercaţi să ghiciţi, căci nici mai mult, nici mai puţin, fără să găsesc vreun motiv anume, au urmat destul de multe alte cuvinte şi abia pe la opt luni şi jumătate ghemotocul de iubire s-a hotărât că e cazul să spună şi “mama”! Hi! Hi! Hi! Râdeam deja la el, îl tachinam pentru această abordare “părtinitoare” şi mă bucuram nespus că deja începusem să ne înţelegem într-un limbaj accesibil şi mie.
Acesta a fost începutul. Ce a urmat? O sete neostoită de poveşti, pe care i le citea oricine era disponibil, dimineaţă, prânz şi seară! Îmi amintesc că, pe la doi ani credea că degeţelul citeşte, pentru că eu urmăream cuvintele citite cu degetul, ca sa-i atrag atenţia de la imagini asupra înşiruirii de litere care formau cuvinte-propoziţii-fraze-poveşti şi să-i stârnesc interesul pentru a desluşi el însuşi slovele…
Apoi a început să buchinească şi odată cu satisfactia adusă de cititul şi înţelegerea sensului unor litere alăturate, pasul de la cuvânt la text a fost făcut fără efort şi cu mare bucurie.
Prima carte citită: Jurnalul unui puşti, vol.III. Da, ştiu, de ce trei şi nu unu? Iac-aşa a dorit piticul de cinci ani! Eram în librarie, s-a agăţat de cartea respectivă şi n-a mai plecat de-acolo fără ea. Ajuns acasă, s-a montat în pat şi vreme de trei ore n-a mai ştiut nimeni de el, în casă era o linişte suspectă care s-a vaporizat odata cu apariţia lui în sufragerie: “Gata, am terminat-o!”
Şi, de atunci, am auzit cu mare bucurie, de nenumărate ori, aceasta frază, urmată de inevitabila povestire însufleţită a ceea ce citise, a ceea ce aflase nou dintr-o carte sau alta.
Şi această poveste despre cuvinte continuă, aşadar încurajaţii pe cei mici:
Cuvintele sunt joacă!
De unde vine “mesterim”?
Bine ați venit în micul nostru atelier virtual!
De ce ”atelier”? De ce ”meșterim”? Aceasta deoarece așa îmi este mie drag să alint tot ceea ce reușim să aducem la lumină cu mânuțete si ustensilele pe care le avem.
Îmi amintesc cu tristețe că singurele satisfacții pe care le am din copilărie legate de activitățile plastice sunt independente de experiența școlară. Din acest motiv, m-am străduit și o voi face în continuare atât cât mă pricep, să îi ofer lui F.posibilitatea de a afla cât mai multe lucruri despre artă și artiști, de a experimenta și a prinde încredere în potențialul lui de a se exprima artistic, de a-și forma gustul pentru frumos și pentru bogăția spirituală pe care o oferă acest tărâm!
Acesta a fost începutul!
Ca să ne fie mai ușor să ne aducem la îndemână tot ceea ce ne trebuie când ne apucăm de vreun proiect, i-am propus lui F. să punem într-o cutie:
- setul de carioci
- setul de culori
- seturi de culori-acuarelă
- tempera, set mic
- pensule
- foarfecă
- setul de liner-e
- ascuțitoare
- gumă
- creion
- tub mic de lipici
(Notă: foarte important să subliniez ”set”, pentru că – la noi – toate lucrurile învătăm că au căsuța lor unde le place să stea!)
Este adevărat, nu ne sunt suficiente toate acestea întotdeauna, dar ele sunt un start în a-l învăța pe copil să fie organizat, ordonat și sigur pe el.
Pentru că ideea mea a prins foarte bine, într-o zi, cutia a primit și nume:
”- Mami, vreau și eu cutia mea, pentru lucrurile mele!
- Bine, dar aceasta nu e cutia ta?
- Nu. Este a ta. Iar pe a mea o s-o cheme cutia practică, iar pe a ta, trusa practică!”
M-am bucurat nespus și, de atunci, ambele cutii ne însoțesc în ceea ce facem.
S-aveți spor la meșterit!
Rainbow – prezentare lapbook
Vă povesteam aici despre un lapbook drag nouă: Rainbow/Curcubeul.
Ceea ce a urmat realizării lapbook-ului, are la bază o idee de-a lui F., căruia îi place să urmărească din când în când pe youtube diverse filmuleţe cu copii, făcute de aceştia cu ajutorul părinţilor.
Aşa că, dorind să îi bucure şi să-i inspire şi el pe alţi prichindei cu ceva făcut de el, şi-a propus să prezinte lapbook-ul despre curcubeu.
Am făcut aşadar amândoi un mic brainstorming în care am setat ideile principale ale ducerii la îndeplinire a dorinţei lui şi au rezultat următoarele:
- Avem nevoie de lapbook;
- Avem nevoie de aparatul de înregistrat;
- Pentru a nu plictisi, trebuie să încadreze prezentarea în 3 minute maxim.
Trei paşi! Pare uşor, nu?
Zâmbesc amintindu-mi câte emoţii a avut fiind prima oară când încercam aşa ceva! Şi sunt foarte mândră că a reuşit, în acea seară, după mai mult de cinci înregistrări care nu îl mulţumeau, să îşi găsească ritmul şi să ducă la bun sfârşit filmuleţul!
A fost greu, dar nu s-a dat bătut: cele trei minute limită impuneau o cadenţă şi o precizie noi pentru el! F. a ajuns la concluzia că nu seamănă deloc cu recitarea unei poezii sau interpretarea unui text învăţat pe de rost: ai nevoie de naturaleţe, prezenţă de spirit, cunoaşterea subiectului prezentat, stăpânirea emoţiilor! Evident însă că emoţiile inevitabile vârstei şi noutăţii situaţiei sunt prezente în înregistrare, ceea ce face totul pentru noi şi mai frumos şi mai drag!
A fost o experienţă revelatoare şi interesantă care merită încercată. Veţi râde de bâlbe, de rupturile de idei în firul prezentării, vă veţi simţi frustraţi că ”nu iese din prima”, dar veţi fi fericiţi la final!
Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!
Story Cubes. Enchanted
Şi iată că, în sfârșit, am intrat în posesia unui joc râvnit de multă vreme: Story Cubes. Îl urmăresc de mai mulți ani, dar, din păcate, când am încercat să-l comand de afară, nu îl livrau în România. Acum, cineva isteț și iubitor de copii și povești l-a adus și la noi!
De ce mi-l doream pentru F.? Deoarece în Story Cubes văd un joc minunat, care îi ajută pe cei mici să se exprime corect, să-și construiască un discurs coerent, le stimulează imaginația, le cultivă atenția și spiritul critic… să mai adaug? Câtă putere stă în aceste zaruri cu imagini? Infinită! Sunt seturi cu câte 3 sau 9 zaruri, abordând fie lumea poveștilor, fie pe aceea a acțiunilor, fie pe aceea a drumețiilor… Le putem folosi tematic sau le putem îmbina, creând noi posibilități de joacă!
Setul ales de această dată de F. la librarie este Story Cubes. Enchanted și s-a dovedit a fi exact cum ni l-am închipuit de când l-am văzut: plin de substanță și surprize! Hi! Hi! Hi! Câtă bucurie pe copil să poată în sfârșit povesti după pofta lui nesecată și, în plus, să mă prindă și pe mine în joaca cuvintelor! Cât despre el, ar povesti și ar povesti și iar ar povesti, fără să simtă foamea sau să obosească, iar faptul că zarurile îi oferă combinații variate de elemente, nu face decât să-i mențină interesul treaz și să-i stimuleze imaginația.
Din joaca noastră, vă propunem trei variante: prima, am aruncat fiecare zarurile și ne-am spus unul altuia povestea închipuită: ”A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti…”; a doua, am aruncat iar zarurile, dar unul dintre noi a început povestea și… celălalt a trebuit s-o continue de la un anumit moment! Și să nu credeți că e lucru ușor când trebuie să fii atent ca să știi ce s-a întâmplat și de unde trebuie să continui povestea! Însă câtă încântare pe amândoi să născocim întâmplările și să le legăm într-un fir armonios depănat! A fost minunat!
A treia variantă este joaca gen Mima, când debordam de energie, iar afară ploua: se introduc zarurile într-un săculeț netransparent, fiecare jucător trage câte un zar pe care nu îl arată celorlalți și apoi, pe rând, trebuie să mimeze una din imaginile de pe zarul tras. Distractiv și activ în același timp!
Și ne-am jucat… iar și iar. Nici la nani nu mai voiam să mergem… Până și lectura dinainte de ”Noapte bună!” a fost înlocuită de o poveste nou nouță, desprinsă din lumea nouă, dezvăluită de zarurile fermecate…
Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!
