Astăzi vă propunem o călătorie în lumea lui Dovlecel, așa cum l-a numit F.pe noul lui prieten.
Activitățile descrise aici s-au desfășurat în diferite zile, singuri, sau cu alți copii și se potrivesc foarte bine pentru orele de Cunoașterea mediului, pentru portofoliul Toamna sau pentru orele de Abilități, dar, mai ales, pentru petrecut timpul într-un mod plăcut alături de prichindei.
~ 1 ~
Așadar, faceți cunoștință:
Dovlecel
Pentru realizarea acestui minunat puzzle găsiți aici fișa necesară.
Înainte de a purcede la decupat, noi am observat un pic desenul, am identificat detalii care să îl ajute ulterior pe F.să recompună imaginea. Ne-am reamintit că este mult mai ușor și rapid să recompui un puzzle dacă sortezi marginile de restul pieselor și, apoi, sortezi după culori.
Tip: În cazul în care copiii sunt mai mici, decuparea pieselor acestui puzzle poate fi dificilă sau imposibilă pentru ei și este necesar să fie ajutați. În acest caz, nu pierdeți ocazia de a-i antrena pe cei mici la exerciții simple de folosire a foarfecii (le dați foi pe care ați trasat linii drepte şi/sau linii ușor curbate sau chiar cercuri mai mari, pe care ei să le decupeze în timp ce Dvs.decupați puzzle-ul).
~ 2 ~
Bine-bine, o fi Dovlecel frumos și bine crescut, dar nu a fost dintotdeauna așa. Cum oare ajunge el atât de mare? Păi, să vedem:
Am personalizat fișa pe care o găsiți aici, astfel încât să se potrivească dorințelor noastre:
1. Am decupat din fișă etapele dezvoltării plantei.
2. Cum imaginile s-au amestecat în timpul decupării, l-am rugat pe F. să le ordoneze la loc.
3. F.a lipit imaginile pe o coală A4 colorată, cu spații între ele.
4. A descris în câteva cuvinte fiecare imagine corespunzătoare etapelor dezvoltării dovleacului.
Precum se vede, concluzia finală a fost că iese o plăcintă taaaaare bună din prietenul Dovlecel!
~ 3 ~
Surpriza cea mare pentru copii a fost când am adus în fața lor un dovleac adevărat. L-au luat în brațe, l-au pipăit, au încercat să-l dea de-a rostogolul (cam îndărătnic aici!)… ce să mai zic: s-au bucurat!
Unul dintre ei a întrebat cum arată dovleacul înăuntru, altul câte semințe are, altul cum gustă. Eu i-am întrebat dacă plutește pe apă… Părerile au fost împărțite, așa că le-am propus o fișă de observare în care ei să scrie răspunsurile pe care le cred corecte la întrebările puse și, apoi, pe baza experimentelor și analizelor făcute, să scrie și răspunsurile reale și să compare.
Nu vă pot spune cât ne-am distrat și cu câtă voioșie și curiozitate s-au pus pe treabă!
1. Întâi am luat pe rând dovleacul în braţe: “E greu!” au decis copiii. “Se scufundă în apă!”
2. Apoi am scufundat dovleacul într-o oală mare cu apă. Ce credeţi că au descoperit micii detectivi? Desigur, că dovleacul pluteşte!
3. A treia necunoscută: câte seminţe are dovlecelul nostru? Aici, au fost atâtea variante câte persoane prezente, adulţi şi copii: ba că sunt 90 de seminţe, ba 140 sau 200, sau mai mult de 200. Ca să elucidăm misterul şi să declarăm câştigătorul acestei etape, ne-am apucat şi am aşezat seminţele pe foi, în grupe de câte 10! (Grozavă idee, tocmai bună pentru repetat şi consolidat adunarea din 10 în 10!). Cum? Nici voi nu ştiţi câte seminţe pot fi într-un dovleac? Cu sutele am constatat noi numărând şi adunând. Şi aceasta pe micul nostru prieten de numai 3 kg, dar pe un frate de-al lui, mai mare?
V-a plăcut cum ne-am distrat noi? Sperăm că v-am inspirat şi pe voi, aşadar:
Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!
