Aș vrea uneori să zbor pe aripi de curcubeu înstelat, aș vrea să plutesc pe-un nor roșu și să mă plouă înmiresmat cu rouă de trandafiri… Unde sunt zânele clopoțeilor ? Unde sunt gâzele iernii ?
În cărti ! O, da, imaginația s-a mutat în cărțile pe care tu și eu și ea și el le sorbim cu nesaț. Ce avem noi toți în comun ? Afinitatea pentru foile tipărite mai mărunt sau nu, cu ilustrații sau nu, sigur însă cu multe întâmplări și vieți și lumi ce ne deschid sufletul spre frumos, spre știință, spre tărâmuri necolindate încă!
Hi! Hi! Hi! Bănuiți la cine mă gândesc acum ? Să vă dau un indiciu ? La cineva care, de asemenea, iubește cărțile, dar, precum am văzut tot într-o carte, un pic diferit de noi!
F. a ghicit deja : era imposibil să nu ghicească !
Îmi amintesc cu drag ziua în care, în librarie fiind, s-a lipit de o carte cu o copertă neconvențională prin unicitatea ei :
- Mami, ce se întâmplă ? Cine a mușcat din copertă ?
- Nu știu, dar putem afla ! i-am replicat eu standard, așa cum procedez oricând pot ocoli un răspuns direct și pot obține unul aplicat, unul care implică efortul lui personal de a afla ce doreşte.
Şi ne-am apucat să citim curioşi, chiar lângă raft, el o pagină, eu o pagină Incredibilul băieţel mâncător de cărţi, o carte extraordinară scrisă de Oliver Jeffers, în ediţia Editurii Vellant, traducător Simona Răuţă.
Evident că ne-a plăcut atât de mult că n-am plecat fără ea, iar acum are locul ei special în biblioteca lui F. De atunci, am mai citit-o de multe ori, împreună sau individual, cu aceeaşi plăcere ca în ziua în care F. a descoperit-o pe raftul de la librărie, căutând noi întelesuri şi semnificaţii în cuvinte şi imagini.
Henry cel iubitor de cărţi ne-a devenit foarte drag; am trăit alături de el satisfacţia apetitului de nestăvilit pentru dicţionare, atlase, cărţi de matematică, agende, dar şi pentru cărţile cu coperţi roşii! Ne-am bucurat mai ales când acesta, înfrânt de cantitatea mare de digerat, a început o nouă abordare a cărţilor, mai greoaie, dar plăcută şi mulţumitoare: în loc să mănânce cărţile, a început să le citească! Aşa, informaţia îi ajungea numai la creier şi nu îi mai afecta stomacul încercat: poate încă să ajungă cel mai isteţ, numai că într-un ritm mai lent, care să-i permită să asimileze şi să sedimenteze în memorie informaţiile dorite!
Muşcătura de la sfârşitul cărţii şi fraza rămasă neterminată le-am luat drept invitaţie la o continuare după placul nostru, aşa că F. a venit cu o completare de câteva cuvinte, iar apoi am adunat materialele de care am considerat că vom avea nevoie pentru un colaj în spiritul cărţii.
Din diverse publicaţii din teancul de maculatură am identificat şi decupat literele necesare continuării frazei şi apoi am încercat să montăm pagina.
Finalul? Iată-l mai jos:
Mai aveţi nevoie de motive pentru a intra în lumea lui Henry? Vă mai oferim noi câteva:
* rezultă din carte că o dietă sănătoasă întreţine un organism sănătos, ceea ce asigură premisele unor bune rezultate în activităţile de învăţare.
** reflectă foarte bine proverbul “Ce-i mult, strică!”
*** Henry nu e mofturos la cărţi, aşadar e un exemplu pentru toţi în a acorda o şansă oricărui domeniu de studiu şi a nu te limita doar la un anumit tip de informaţie, la o anumită tematică sau o materie anume.
Alte surse de informare:
- despre autor, aici
- versiunea în limba engleză, aici
Sperăm că vă place recomandarea noastră, aşadar:
Lectură plăcută vă dorim!
(Sau preferaţi: “Poftă bună!”?!?)
