Home » Clasa a III-a » Sistemul solar

Sistemul solar

Un proiect interesant la care am lucrat noi zilele acestea a fost cel legat de Sistemul solar.

Pe lângă documentarea specifică, atât în cărţi cât şi pe net, a fost necesar să construim şi un sistem solar mobil, ca parte practică a proiectului! Ne-am gândit la diverse abordări şi, într-un final, am ales varianta realizabilă cu mijloacele de care dispunem.

Am folosit:

⇒ carton A4 albastru

⇒ carioci pentru orice suprafeţe de la GIOTTO

⇒ tempera neagră

⇒ foarfecă, lipici solid

⇒ am reciclat cartonul cu spiră de la un calendar mare de perete (în lipsă, puteţi cumpara carton A3 sau mai mare de la librarie, căruia îi daţi găuri şi îi puneţi agăţătoare)

⇒ 2 bucăţi pioneze de tip split pins

 sist.solar1  sist.solar2  sist.solar3

Se desenează şi se decupează planetele conform mărimii şi culorilor găsite în carte/pe net.

Se conturează şi clapetele albastre de diferite lungimi, se decupează şi se prind cu pioneză de “soare” (gaura în mijlocul soarelui o facem cu un cater sau cu o forfecuţă ascuţită).

Conform depărtării lor faţă de soare, lipim pe clapetele albastre planetele desenate mai devreme.

În cazul planetei Pământ, prindem cu a doua pioneză şi Luna, satelitul natural, făcută tot din carton.

Pictăm cu negru cartonul suport al sistemului nostru solar. Lăsăm la uscat.

Prindem soarele cu tot cu clapetele cu planete de cartonul suport (ca limbile unui ceas vor fi, doar că mai multe).

Cu cariocile decorative trasăm orbitele pe care se deplasează fiecare planetă, rotind fiecare clapetă şi urmărind cu carioca planeta ataşată clapetei în mişcare.

Completăm desenul cu meteoriţi, asteroizi şi comete şi… gataaaa! Proiectul e pregătit de prezentare!

Sperăm că v-am inspirat şi pe voi şi vă dorim spor la treabă!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Dragi oaspeti, daca doriti notificari privind noile postari, lasati-ne adresa de email in campul mai jos si confirmati abonarea in mailul pe care il veti primi.

Error occured while retrieving the facebook feed
Prietenii nostri dragi: Libraria Books Express. Cele mai multe carti in limba engleza,

cea mai sigura si rapida livrare!
© Copyright

Nicio parte a acestui website (fotografii, text, tutoriale, produse finite) nu poate fi utilizată/copiată, modificată sau adaptată (pe bloguri, Facebook sau alte website-uri), fără acordul scris al autorului, respectiv fără trimiterea, sub forma de link, către sursă.

Este interzisă comercializarea și distribuirea conținutului acestui site fără acordul prealabil, în scris, al autorului.