Home » 2014 » April

Monthly Archives: April 2014

Motto

Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după ce va creşte. - Pablo Picasso

Hora – colaj

Mi se pare o idee minunată să le facem cunoscute celor mici valorile universale şi, cel puţin în egală măsură, pe cele naţionale. Şi cea mai bună ocazie să facem acest lucru găsesc că este aceea a  sărbătorilor.

Astfel, de ziua Micii Uniri, 24 Ianuarie, copiii au avut la şcoală de realizat o planşă la orele de Abilităţi plastice. Subiectul primit: hora! Tema ne-a plăcut şi am dezvoltat-o un pic şi acasă.

Înainte de a purcede la lucru, m-am gândit că nu strică o scurtă introducere în cadrul căreia ne-am amintit că:

  • hora este un dans tradiţional românesc, specific mediului rural, care reuneşte într-un cerc mare întreaga adunare.
  • ca simbol, hora reprezintă unitatea poporului român.
  • hora se dansează la nunți sau la mari sărbători populare.
  • dansatorii se ţin de mână, făcând trei paşi în diagonală în faţă urmaţi de bătaie cu dreptul, apoi trei paşi în spate, bătaie cu stângul, totodată învârtind cercul, în principiu invers sensului acelor ceasului.

hora_rusu_bargaului1

(sursa)

  • Instrumente care acompaniază de obicei o horă sunt: ţambalul, acordeonul, vioara, viola, contrabasul, trompeta sau naiul.

vioara_viola_contrabashora_nstrumente

Odată trecute în revistă toate acestea, am discutat şi concluzionat că există mai multe posibilităţi de a pune în practică subiectul, însă ideea cea mai la îndemână pentru noi a fost aceea a unei hore din hârtie decupată şi desenată, lipită pe fundalul celor trei culori reprezentative, pictate pe o planşă de desen.

Paşii de urmat:

1. F. a pictat drapelul pe planşa: întâi cu roşu şi albastru pentru că, nefiind juxtapuse, nu fuzionau între ele culorile; după care a pictat şi cu galben.

hora_pictat

2. Cât a stat planşa la uscat, l-am ajutat cu desenarea conturului dansatorilor pe hârtia A4 (împăturită în patru şi, apoi, pe diagonală, ca pentru un fulg de nea). M-am ajutat de două figurine, care ne-au servit de model atât la conturat cât şi la desenat portul naţional:

hora

3. F.a desenat dansatorii cu linerele, culorile  şi cariocile din cutia practică.

hora.desen
4. Planşa tricoloră fiind uscată, F.a dat cu lipici pe hora şi a aplicat-o pe planşă.

hora_plansa

Rezultatul final ne-a bucurat nespus pe amândoi: vreţi să încercaţi şi voi?

Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...