Home » 2014 (Page 5)
Yearly Archives: 2014
Taramul zanelor
Zânele, micuţele fiinţe bune care îi ajută pe eroii poveştilor în încercările prin care trec, nu au trecut neobservate de sufletul candid al lui F.
Şi este îndrăgostit de ele, fie că vorbim de Clopoţica, Albăstrica sau Zâna cea bună din Pinocchio, el le preţuieşte pe toate pentru bunătatea, veselia, bunul gust şi altruismul lor!
Aşadar, inevitabil, a răsărit în mintea lui, la un moment dat, întrebarea: unde locuiesc zânele şi cum arată tărâmul lor?
Ne-am imaginat o lume plină de flori şi iată ce a ieşit:
Am început prin a ascuţi creioane colorate. Am folosit atât lemnul dantelat rezultat cât şi mina mărunţită.
F. a fost încântat să vadă cum din mina rasă, cu un şerveţel şi mişcări circulare pe o coală albă de desen, poate obţine un fundal la care ar fi muncit altfel mult timp să coloreze!
Am continuat cu conturarea norişorilor verzi din care cresc florile. Din ascuţitura cu margini colorate F. a dat viaţă unui nor inedit, bobocilor de flori, fluturilor!
Liner-ele şi-au făcut treaba şi ele, bineînţeles, dând forţă desenului prin accentuarea contururilor.
Şi, pentru nota magică absolut necesară, am adăugat la sfârşit, în tuşe scurte, lipici cu sclipici în tonurile desenului, adică roşii şi verzi. Efectul este minunat (în foto nu am reuşit să le prind atât de bine din păcate!).
Aşadar, bine aţi venit în lumea zânelor!
Şi, dacă vi s-a făcut poftă de desenat tarâmuri de zânici…
Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!
Ce meserie mi-ar plăcea?
- Mami, am de pregătit pentru școală o temă în care să spun ce vreau să mă fac când voi fi mare și de ce.
- Și la ce meserie te-ai gândit?
- Eu vreau să fiu creativ. Cum se numesc oamenii creativi? Creativiști?!?
Am zâmbit larg și ne-am conversat un pic pe tema creativității și prezenței ei în ponderi diferite, în toate activitățile umane.
- Bine, atunci mă duc să mă mai gândesc la meseria potrivită!
Un fel de creion…
Avea aproximativ doi ani şi, dorind să-l ţin ocupat, am adus lângă noi o cutie cu creioane colorate, o cărticică şi foi.
- Ce fel de creioane sunt în cutie, F.?
Cu solicitudine şi seriozitate s-a apucat să enumere pe măsură ce le scotea, unul câte unul:
- Un fel de creion… alt fel de creion… încă un fel de creion…
Așa am început să învățăm culorile!
Copacul vietii
Am încercat ceva nou și… ne-a plăcut! Este vorba de ”Copacul vieții”, un desen plin de rotunjimi și întorsături inedite, unice, ca viața însăși.
Când i-am pomenit întâia oară lui F. de “copacul vieţii“, reacţia lui m-a surprins într-un mod neaşteptat şi m-a bucurat nespus: mi-a povestit că a citit despre acest copac, că ştie despre el din cartea Mitologia, din seria Enciclopedia pentru copii “Micul erudit”, Editura Biblion.
Mi-a vorbit cu mare încântare şi pasiune despre mitul viking conform căruia, la începutul timpurilor, în centrul Universului a răsărit un copac uriaş, Yggdrasil, reprezentând temelia lumii, arborele vieţii şi destinului. Acesta unea cele nouă lumi şi avea rădăcinile înfipte în trei regate: unul fierbinte, păzit de un gigant cu o sabie arzând; al doilea, în nord, al gheţii şi frigului; al treilea, cel al zeilor. Mitul mai spune că aceste rădăcini erau roase continuu de dragonul copacului, Nidhog, şi că atunci când dragonul va roade rădăcinile de tot, va veni sfârşitul lumii. F. mi-a mai povestit din ce a citit, că Yggdrasil făcea legătura între lumea zeilor şi cea a oamenilor prin intermediul curcubeului, care servea de pod pe care oamenii ajungeau uneori la zei. Interesant, nu?
După ce a terminat F. de povestit mitul viking, i-am prezentat şi eu ideea mea pentru planşa Copacul vieţii. I-am spus că l-am avut ca sursă de inspirație pe Gustav Klimt (1862-1918), pictor şi decorator, reprezentant al curentului simbolist în Austria, care a încântat și intrigat de-a lungul timpului cu lucrarea sa.
Lucrarea originală (sursa).
Înainte de a purcede la lucru, F. si-a pus la îndemână din cutia practica despre care am mai vorbit aici materialele de care urma să aibă nevoie:
- coală desen
- creion şi gumă de şters
- creioane acuarelă (noi folosim Staedtler)
- pensulă nu foarte groasă, rotundă
- vas pentru apă
- carioca neagră.
Pentru realizarea desenului ne-a fost de un real folos tutorialul de aici, ale cărui etape le-am parcurs inițial vizual, apoi am vorbit despre elementele noi ale fiecărui pas, după care am pus mâna pe creioane. Nu am ezitat deloc în a desena şi eu copacul meu deoarece am observat că, dacă are partener, lui F.îi face mai multă plăcere activitatea!
Și iată pașii făcuți cu nerăbdare de F.: a desenat conturul, apoi a colorat elementele cu culoare-acuarelă. A fost o muncă migăloasă, care i-a solicitat mult concentrarea, atenţia la detalii, imaginaţia (fiecare copăcel e unic prin particularităţile imprimate de cel ce îl desenează!), dar şi dexteritatea în mânuirea creioanelor şi ascuţirea lor.
Când desenul a fost gata, a venit rândul pensulei și a apei şi, ca prin magie, Copacul a prins viaţă! Câtă migală să nu amestece culorile cu pensula: o adevărată provocare! După ce planşa s-a uscat, F.a finalizat lucrarea cu un contur negru de carioca.
Nu-i aşa că a ieșit minunat? Noi suntem încântaţi de rezultat!
Joacă plăcută vă dorim şi vouă, dragi prieteni!
Poveste despre cuvinte
Da… este o poveste care a început acum vreo opt ani, pe când F. avea doar cinci luni şi m-am trezit cu el că a rostit primul cuvânt!
Nu, nu a fost “mama”, ci “tata”! Şi nu încercaţi să ghiciţi, căci nici mai mult, nici mai puţin, fără să găsesc vreun motiv anume, au urmat destul de multe alte cuvinte şi abia pe la opt luni şi jumătate ghemotocul de iubire s-a hotărât că e cazul să spună şi “mama”! Hi! Hi! Hi! Râdeam deja la el, îl tachinam pentru această abordare “părtinitoare” şi mă bucuram nespus că deja începusem să ne înţelegem într-un limbaj accesibil şi mie.
Acesta a fost începutul. Ce a urmat? O sete neostoită de poveşti, pe care i le citea oricine era disponibil, dimineaţă, prânz şi seară! Îmi amintesc că, pe la doi ani credea că degeţelul citeşte, pentru că eu urmăream cuvintele citite cu degetul, ca sa-i atrag atenţia de la imagini asupra înşiruirii de litere care formau cuvinte-propoziţii-fraze-poveşti şi să-i stârnesc interesul pentru a desluşi el însuşi slovele…
Apoi a început să buchinească şi odată cu satisfactia adusă de cititul şi înţelegerea sensului unor litere alăturate, pasul de la cuvânt la text a fost făcut fără efort şi cu mare bucurie.
Prima carte citită: Jurnalul unui puşti, vol.III. Da, ştiu, de ce trei şi nu unu? Iac-aşa a dorit piticul de cinci ani! Eram în librarie, s-a agăţat de cartea respectivă şi n-a mai plecat de-acolo fără ea. Ajuns acasă, s-a montat în pat şi vreme de trei ore n-a mai ştiut nimeni de el, în casă era o linişte suspectă care s-a vaporizat odata cu apariţia lui în sufragerie: “Gata, am terminat-o!”
Şi, de atunci, am auzit cu mare bucurie, de nenumărate ori, aceasta frază, urmată de inevitabila povestire însufleţită a ceea ce citise, a ceea ce aflase nou dintr-o carte sau alta.
Şi această poveste despre cuvinte continuă, aşadar încurajaţii pe cei mici:
Cuvintele sunt joacă!
